Ora 15:45. De-a dreptul banal. Intinsa nonsalant pe intrega canapea priveam insistenta fereastra plimbandu-mi buricul degetelor printre suvitele satene de par. Razele soarelui patrundeau prin ferestre si se opreau undeva prin preajma canapelei. Ce-as fi dat sa ploua in momentul ala. Prea multa monotonie, prea multa...energie, ceea ce incepea sa ma enerveze.
Cu miscari simple si flexibile m-am ridicat imediat langa ferestre, tragand draperiile. Perfect. Intreaga camera capatase acum o atmosfera mai intima, cum preferam deobicei. M-am intins la loc pe canapea luand caietul cu schite si desene pe care obijnuiam sa-mi vars frustarile sau visele. Privirea imi cazu pe una dintre colile intacte de la sfarsitul caietului. Patetic. Cum se risipisera atatea ore fara nici macar sa-mi dau seama?
Am tras adanc aer in piept, incepand sa presez varful pixului de foaia complet imaculata pana in acel moment.